Poze si Impresii Revelion Kung Fu 2015

Revelion Party Wu Tao  2015

Noaptea dintre ani aduna familii, prieteni, colegi pentru a sarbatori impreuna anul care tocmai trece si pentru a intampina cu voie buna noul an. Asa au decurs lucrurile pentru Clubul WuDao la Revelionul 2014-2015. Gazduiti si de data aceasta de Restaurantul Casa Toscana, am petrecut alaturi de copii si adulti, membrii ai Clubului WuDao, parinti si bunici, prieteni si cunostinte apropiate, in total 60 de petrecareti.

Petrecerea a inceput in forta si a fost declansata de uralele si chiotele de veselie ale celor mici, care au transmis energia pozitiva si adultilor. Pentru incalzire, copiii au pornit pe ringul de dans pentru o demonstratie de taolu. Buna ocazie pentru cei mari sa se incalzeasca cu bauturile aflate pe mese, pentru a continua demonstratiile pe ringul de dans, prin hore, sarbe si alte dansuri care mai de care mai saltarete.

Petrecerea s-a incins si mai tare la miezul noptii, cand am iesit cu totii afara sa ne bucuram de focul de artificii si sa aprindem si noi proiectilele din dotare. Jobenele de petrecere si alte accesorii pe masura au colorat atmosfera, iar colindele de dupa miezul noptii au confirmat ca traditia “Sorcovei” inca dainuie.

Printre diferite feluri de mancare, petrecaretii au gasit timp si chef sa faca miscare prin dans, interactionand vesel si la mese, dar si la sesiunile foto. Voia buna si cheful de dans au tinut pana in zori. Si pentru ca atmosfera din interior a fost una foarte calduroasa, frigul de afara a trecut neobservat in noaptea dintre ani.

Impreuna cu traditionalul “La Multi Ani” pentru noul an, Clubul Sportiv WuDao va ureaza un 2015 martial!

 

Poze la o rezolutie mai mare < click aici! >