Artele martiale chinezesti – Istoric

< intoarcere la articole

Artele martiale chinezesti: de la imitarea animalelor la disciplina militara

arte martiale istoricArtele de lupta cu si fara arme au aparut in China antica in jurul secolului VI i.d.H. Dupa unii autori, mentionarea lor in diverse izvoare istorice ar fi mult mai veche, datand chiar din mileniul II i.d.H., insa tehnicile de lupta din acea vreme erau prea primitive pentru a putea fi incadrate in categoria artelor martiale. Cronicile stravechi mentioneaza, de exemplu, ca razboinicii purtau pe cap coifuri prevazute cu coarne cu care incercau sa strapunga, imitand miscarile taurului salbatic sau ale cerbului.

Despre artele martiale propriu-zise, nu se poate vorbi decat incepand cu secolul VI i.d.H. Ele au fost dezvoltate in paralel in mai multe centre de initiere, devenite ulterior scoli autentice sub conducerea unor experti, unii dintre ei ramsi in legenda prin forta si agilitatea lor extraordinara.

Desigur ca imboldul principal al dezvoltarii artelor martiale a fost infruntarea cu inamicul pe campul de lupta, motiv care explica importanta acordata acestor discipline de catre casta militara. In toate epocile istorice, pretutindeni unde s-a putut vorbi despre o armata constituita in afara exercitiilor tactice de lupta in grup, au existat si preocupari importante privind dezvoltarea abilitatilor de lupta individuala. Importanta antrenamentului individual de lupta era direct proportionala cu rangul militar, capatand cu timpul caracter de obligativitate pentru promovarea in cariera militara. Este firesc ca in asemnea conditii sa fie organizate cursuri de initiere si perfectionare in metodele de lupta, care erau conduse de captenii cu experienta si veterani.

In China, in perioada amintita, apar tehnici rafinate de lupta. Dupa o mie de ani de evolutie datorata in principal navalirilor mongole, una din disciplinele de lupta va primi numele de LONG HUA CHUAN, compusa din lovituri, prize, actiuni articulare si proiectari la sol, veritabil stramos al ju-jits-ului japonez.

arte-martiale-bucurestiCaracteristica spiritului chinez de extrordinara rabdare si detaliere din ce in ce mai fina a obiectului studiat, va transforma tehnica primitiva de lupta in premizele unei arte care se va departa treptat de scopul ei exclusiv militar. Retragandu-se din armata, unii experti au continuat sa practice in viata civila artele de lupta, incepand sa initieze cercuri din ce in ce mai largi de adepti. S-au pus astfel bazele unor metode extrem de benefice pentru consolidarea corpului si a spiritului.

Artele martiale chinezesti si spiritualitatea

In China secolului V d.H, se faceau cunoscute printre invatati principiile gandirii daoiste (taoiste), exprimate intr-o forma concisa de discipolii lui LAO ZI in lucrarea numita DAO DE JING (Cartea Caii si a Virtutii). Mesajul principal al lucrarii este conlucrarea infinit subtila dintre individ si principiul universal numit DAO care semnifica Drum sau Cale. Preceptele filosofiei daoiste trebuie privite in spiritul in care au fost scrise, adica lumina practicii imediate departe de orice speculatii filosofice abstracte care decurg uneori abundent din textele vechi. Este foarte greu de stabilit daca experienta spirituala chineza in cunoasterea lumii si a omului a inceput independent fata de cea hindusa. Este insa sigur faptul ca in timpul lui LAO ZI si KONG FU ZI (Confucius) gasim destule trasaturi comune intre cele doua culturi. Ca atare, in practicile spirituale daoiste au fost incluse si exercitii corporale a caror asemanare cu exercitiile yoga hinduse nu parea sa fie deloc intamplatoare. Omul este sediul unei alchimii subtile a principiilor universale, a caror combinare si folosire tine de o arta secreta, cunoscuta de initiatori si transmisa din tata in fiu. Desigura ca modestele noastre cunostinte despre elementele intime ale acestui proces nu ne vor putea permite sa stabilim pe ce cale s-a produs simbioza dintre metodele de lupta ale expertilor militari si principiile daoiste despre corp si spirit, dar este cert ca numai in urma acestei convergente de drumuri artele martiale in plina formare si-au capatat fundamentul lor spiritual.

arte-martiale-calugar-shaolinNatura exercitiilor practicate in aceste scoli necesita liniste si calm, deopotriva cu o viata cumpatata si modesta, apropiinde-se mai mult de microclimatul social al templelor si manastirilor, decat de agitatia marilor centre urbane.

Metoda daoista de cultivare a virtutilor secrete a descoperit astfel, de timpuriu, ca aceasta concentrare mentala era favorizata de anumite exercitii corporale.

In secolul I i.d.H., a fost creat primul stil autentic de Wushu, numit ARTA MAINII LUNGI.

In secolul III d.H., medicul HUA TUO, a carui existenta este de multe ori presupusa legendara din pricina sumedeniei de descoperiri si inventii medicale pe care traditia populara i le atribuie, se spune ca ar fi facut cercetari sistematice, observand comportamentul de lupta a cinci animale: tigrul, ursul, cerbul, maimuta si soparla. El a extras de la acestea un numar de atitudini si miscari de lupta care se regasesc astazi in majoritatea stilurilor de WUSHU – KUNG FU, amalgamate cu cele provenite de la alte animale: sarpe, soarece, cal, calugarita. Traditia populara chineza a conservat de milenii existenta fabuloasa a unui animal mitic, dragonul. Prin dragon este relevata omului enrgia cosmica secreta a creatiei  si aceasta a facut ca acest animal fabulos sa fie originea unui stil aparte de WUSHU – KUNG FU, care ii poarta numele.

Influenta lui Bodhidharma asupra artelor martiale chinezesti

Bodhidharma-arte-martiale-bucurestiSedimentarea si fundamentarea de ultim nivel pentru latura spirituala a artelor martiale a fost facuta odata cu impactul buddhismului in cultura chineza, impact care a avut loc in forma sa oficiala in secolul VI d.H. prin intermediul misionarului buddhist Bodhidharma (in traducere “Iluminatul”), care ar fi sosit in China din India de Sud, probabil din Ceylon, aducand cu sine importante manuscrise buddhiste ale doctrinei MAHAYANA (Marele Vehicul). Destinatia finala a calatoriei sale a fost manastirea SHAOLIN (Padurea Tanara) pe malul fluviului HUANG HE, unde s-a retras pana la sfarsitul vietii in urma refuzului imparatului de a-i acorda dreptul oficial de a preda buddhismul pe teritoriul Chinei. Despre acest personaj legendar nu se cunosc prea multe detalii. S-au facut nenumarate presupuneri legate de originea sa nobila prin care ar fi venit in contact cu arta indiana a manuirii armelor. Ceea ce este sigur, el a lasat o puternica amprenta spirituala, care a impregnat toate artele martiale ale Extemului Orient, stand la originea unui important curent in buddhism: CHAN (Zen in japoneza).

Inteleptul a remarcat in timpul sederii sala le Shaolin ca sanatatea si vigoarea fizica a calugarilor erau serios subrezite din pricina unei vieti ascetice exagerate si a pus la punct o serie de exercitii destinate sa le redea energia necesara procesului spiritual autentic. O parte din acestea au fost codificare sub forma unui exercitiu de lupta numit Cele optsprezece maini ale Arhatului (SHIBA LUOHAN SHOU).

Lui Bodhidharma i se atribuie experienta spirituala unica de a fi ramas in meditatie nemiscat timp de noua ani, intr-o pestera la circa 2 Km de templu, unde si-a sfarsit viata.

Artele martiale chinezesti si dezvoltarea stilului Shaolin

calugar-shaolinDupa aceasta perioada, antrenamentele la manastire devin foarte dure si sunt puse bazele unei noi tehnici de lupta, cu si fara arme, cu ajutorul carora calugarii din Shaolin au devenit experti de temut pentru eficacitatea lor in lupta.

In secolele XII si XVII manastirea a fost supusa unui neintrerupt sir de atacuri din parte mavalitorilor mongoli, oferind ocazia locuritorilor ei sa-si arate maiestria, de data aceasta in conditii de razboi.

Nu rare au fost situatiile cand un grup mic de calugari inarmati cu bastoane au reusit sa invinga un efectiv inamic de zece ori mai mare.

Cronicile vechi au pastrat numai o mica parte din istoria manastirii. Una din salile de antrenament ale manastirii, “Sala celor o mie de Buddha”, care mai poate fi vizitata si azi, poarta inscris pe pardoseala de piatra, sub forma unor adancituri, urmele generatiilor de experti are s-au antrenat aici, lucrand ani de-a randul aceleasi si aceleasi exercitii.

kung-fu-wushu-bucurestiTestele pe care initiatii erau obligati sa le sustina erau dintre cele mai dificile si foarte putini reuseau sa le treaca cu succes. Examenul pentru obtinerea titlului de maestru era sustinut prin parcurgerea legendarului “Culoar al Mortii”, unde initiatul era obligat sa treaca prin incercari cumplite, pe viata si pe moarte. Aceste se pare ca se desfasurau in intuneric complet, iar impotriva temerarului erau folosite toate armele posibile, sub forma de atacuri surpriza. Numai foarte putini dintre concurenti scapau cu viata.

In secolul XVI, un tanar pe nume Chen Yuan a devenit calugar la Shaolin. Studiind ceea ce mai ramasese din vechea metoda a lui PUDIDAMO (Bodhidharma), a gasit ca sistemul era invechit si se hotara sa-l revizuiasca. Mai intai, a extras din amalgamul de tehnici studiate doar saptezeci si doua care i s-au parut fundamentale. Apoi, in continuare nesatisfacut, a pornit intr-un lung pelerinaj prin tara in cautarea unui maestru dispus sa-l ajute in incercarea sa de revitalizare a vechiului stil. Intr-un tarziu, in sudul Chinei, i-a gasit pe maestrii Bai Yufeng si Li Cheng, care au acceptat propunerea lui Chen Yuan. Impreuna cu ei, a realizat o sinteza de 170 de miscari fundamentale de Wushu – Kung Fu, care au devenit noua baza a scolii “externe” provenita din vechiul stil Shaolin.

calugarii-luptatori de la ShaolinIstoria retine din aceasta perioada un episod legat de calugarii-luptatori de la Shaolin. Coastele de est ale Chinei erau atacate sistematic de pirati japonezi care terorizau populatia cu cruzimile lor. Un numar de experti ai manastirii au fost solicitati de provinciile amenintate si, in urma luptei care s-a dat, bandele de pirati au fost decimate. Aceasta victorie rasunatoare a facut ocolul intregii tari, iar luptatorii de la Shaolin au devenit personaje de legenda.

De altfel, tehnicile studiate in acest prim focar al artelor martiale nu au intarziat sa se difuzeze in restul Chinei, ba chiar in afara perimetrului ei. In secolul XV, stilurile derivate din Shaolin trec in insulele Ryu-Kyu ale arhipelagului japonez, unde se combina cu stiluri de lupta locale, cu si fara arme. Din aceasta sinteza va rezulta, cinci secole mai tarziu, Karate-ul nipon.

arte martiale interneDoua secole mai tarziu, China trecu sub autoritatea manciuriana. Pretudindeni au luat nastere focare de rezistenta impotriva opresiunii – manastirile, locuri de azil pentru sefii opozitiei, erau in particular vizate de stapanire, care le-a dispersat comunitatile cu forta. Shaolin a fost atacata de trupe manciuriene si, dupa o aparare disperata, a sfarsit prin a cadea in mainile atacatorilor, si a fi distrusa. Conform traditiei manastirii, cinci dintre calugarii-experti au reusit sa fuga, asigurand supravietuirea artei martiale seculare, care a fost astfel scindata in cele cinci mari stiluri ale Chinei de Sud.

Intre timp, in vasta miscare de popularizare a artelor martiale in China, incep sa apara din ce in ce mai des stiluri interne. Bazate pe studiul energiei interne (Qi) si evitand miscarile violente cu mare consum de energie din stilurile externe, ele s-au impus printr-o practica non-violenta, mai accesibila pentru luptatorii dotati cu calitati fizice mai putin deosebite. Astfel, ia nastere in secolul al XIX – lea, in regiunea Beijing-ului, scoala interna Baguachuan, creata de maestrul Tong Haichuan, alaturi de stiluri mai vechi: Taiji Quan (Tai Chi Quan), Xing Yi, etc.

Artele martiale chinezesti in secolul XX

Catre 1920, sub regimul Guomindang-ului, asistam la o prima tentativa de repunere oficiala a WUSHU-ului traditional in scena sociala a tarii. Incepand cu 1930 se desfasoare primele intalniri oficiale intre experti, iar dificultatile politice ale  tarii si razboiul chino – japonez au constituit o noua frana a dezvoltarii artelor martiale traditionale.

Incepand cu 1949, odata cu revolutia comunista chineza, artele martiale traditionale au evoluat diferit. In Republica Populara Chineza au devenit mai degraba o cultura fizica destinata unei largi patrunderi in masele populare. Finalitatea urmarita de artele de lupta traditionale a fost, asadar, schimbata radical. Exista totusi pe teritoriul Chinei Populare inca destui maestri de o eficacitate redutabila, dar accesul iubitorilor de arte martiale la acestia este dificil.

In Taiwan s-a mentinut, dimpotriva, orientarea traditionala, gratie numarului mare de maestri. Aici sunt reprezentate toate stilurile si numarul salilor de antrenament este exceptional de mare. De asemenea, scoli serioase de WUSHU – KUNG FU pot fi intalnite in multe locuri din Occident, in comunitati de emigranti chinezi, infiintate mai ales pe coasta vestica a Statelor Unite si in Malaezia.

Sursa: Marele Pumn Rosu autor: Da Hong Quan

< intoarcere la articole

Comentariile sunt inchise.